RSS

Anunţ Recrutare Grupuri de Iniţiativă!

22 Mar

Organizaţia Obştească Centrul de Informare şi Susţinere a Tinerilor Economişti „CERTITUDINE” din mun. Bălţi, anunţă concurs de selectare a grupurilor de iniţiativă din localităţile rurale ale raioanelor Făleşti, Sîngerei, Rîşcani, Glodeni pentru a participa în cadrul proiectului „Eu Pot – Noi Putem! Abilitarea Tinerilor din Mediul Rural”.

Invităm grupurile de tineri cu vîrsta cuprinsă între 13 şi 20 de ani, cu un număr egal de băieţi şi fete, care au idei de dezvoltare a comunitaţii lor, au dorinţa şi entuziasm de a schimba lucrurile spre bine, să se inscrie în competiţia „Eu Pot – Noi Putem! Abilitarea Tinerilor din Mediul Rural”.

Grupurile de iniţiativă constituite din 16-20 tineri, care vor fi selectate vor beneficia de un seminar de instruire şi de consultanţă în elaborarea şi implementarea proiectelor lor, vor invăţa a utiliza tehnologiile informaţionale în scopuri de dezvoltare comunitară, participare la luarea deciziilor la nivel local, antreprenoriat social, şi colectare de fonduri. În fiecare din cele 5 comunităţi rurale selectate, cele mai promiţătoare idei vor beneficia de o contribuţie din partea proiectului, cu conditţia că mobilizeaza cel puţin aceeaşi sumă din comunitate şi, vor fi implementate.

Cei interesaţi, sunt rugaţi să expedieze o scrisoare de motivare, în care să descrie cel putin 5 iniţiative pe care doresc să le implementeze în localităţile lor, precum şi lista membrilor grupului de iniţiativă cu date de contact în formatul anexat (http://www.tigweb.org/action-tools/projects/download/30187/Lista_Localitatea_Descriere.doc). Acestea urmează a fi expediate la adresa eupotnoiputem@gmail.com pînă la 30 martie 2011.

Persoana de contact:

Eugeniu Graur, Coordonator de proiect

Tel: (0231)43427, 27554, 069099533, 079999533

Proiectul „Eu Pot – Noi Putem! Abilitarea Tinerilor din Mediul Rural” este implementat cu suportul generos al poporului american prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului AED – Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP)

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: