RSS

Tudor Darie: „Activitatea de voluntariat oferă oportunități extraordinare”

11 Mai

Necunoscute sunt căile activismului civic. Cel mai important lucru este să ştii cum să culegi laurii şi roadele acestuia. De acest moment a înţeles şi Tudor Darie,  consilierul  Primului ministrul Republicii Moldova, care nu regretă că a făcut voluntariat , iar activitatea respectivă i-a adus doar oportunităţi.

1. Cînd ai inceput activitatea de voluntar şîn ce a constat ea?

În anul 2001, când am fost selectat în calitate de deputat junior în „Parlamentul Copiilor”. După prima sesiune, împreună cu mai mulţi colegi de liceu, am creat un ziar şcolar „Glasul Copilului”. Ulterior, ne-am asociat cu grupul de iniţiativă „Tineri pentru Tineri” şi organizam în şcolile din raionul Glodeni ore despre dauna fumatului. După doi ani „de muncă”, în 2002 am primit şi un premiu pentru „Cel mai activ voluntar al anului 2002”.

2. Ce presupune , în viziunea ta, voluntariatul?

Voluntariatul este o activitate în folosul societății pentru care voluntarul nu este remunerat financiar.

3. După parerea ta, la ce etapa este voluntariatul în RM?

Voluntariatul este o activitate cu rădăcini în Republica Moldova. Îmi aduc aminte de vremurile când eram elev în şcoala din sat… Pe atunci sătenii organizau zile de „clacă”, în care majoritatea oamenilor din sat ieşeau pe un câmp, în apropierea unui iaz, şi făceau chirpici (material de construcție în formă de cărămidă, făcut din lut şi paie, uscat la soare şi nears). Cred că şi aceasta este o formă de voluntariat. După ce activitatea ONG a luat amploare în Republica Moldova, voluntariatul a cunoscut forme moderne de organizare – implicarea în cadrul grupurilor de iniţiativă, consilii locale, ziare şcolare, ONG-uri de tineret etc. Mai nou, avem şi o lege cu privire la voluntariat, care stabileşte instrumente de motivare a activității de voluntariat (este recunoscut ca stagiu de muncă şi, în viitor, ar putea însemna şi credite de studiu la universitate). În acest an, în toată republica a fost implementată cea mai mare activitate de voluntariat din istoria republicii noastre – „Hai, Moldova!”, o acţiune ecologică, care a însemnat colectarea gunoiului timp de o zi. Deci, reieşind din cele enumerate mai sus, dar şi raportat la gradul de dezvoltare din alte ţări europene, cred că voluntariatul este la un nivel mediu de dezvoltare în Republica Moldova.

4. Ai avut ocazia să cunoşti voluntari din alte ţări?

Da, am interacţionat cu voluntari din mai multe ţări. Primii voluntari străini, pe care i-am cunoscut, au fost cei de la Corpul Păcii, care promovau cunoaşterea limbii engleze, modul de sănătos de viaţă etc.

5. Ce oportunităţi oferă această activitate?

Activitatea de voluntariat oferă oportunităţi extraordinare de a interacţiona cu alţi semeni, de a comunica, de a fi parte dintr-o echipă, de a-ţi asuma responsabilităţi etc. În acest mod, tinerii se pregătesc pentru viaţa de adult, contribuie la rezolvarea unor probleme concrete din comunitate şi la dezvoltarea societății.

http://www.civic.md

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: