RSS

Gata cu indiferenţa!

14 Dec

Din 1988, an de an, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA, 1 Decembrie a devenit deja un bun îndemn la toleranță socială și extinderea schimbului de informație despre HIV/SIDA. Și în acest an Asociația „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi a lansat o Campanie de informare cu genericul „Gata cu indiferenţa! E timpul să te implici!”, adresată adolescenţilor, tinerilor şi locuitorilor mun. Bălţi. Campania s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie – 5 decembrie.

Primele amprente ale campaniei au fost lăsate în data de 19 noiembrie, cu spotul video: “Gata cu indiferenţa! E timpul să te implici!”, creat de voluntarii Asociaţiei “Tineri pentru dreptul la Viaţă, Bălţi” cu derularea pe ecran LED amplasat în centrul mun. Bălţi, timp de două săptămîni.

Începînd cu data de 21 noiembrie Campania a fost lansată în sensul plin al cuvîntului prin seminarul informativ cu 15 profesori de educaţia civică din instituţiile preuniversitare  de învăţămînt din mun. Bălţi. Seminarul a tratat nemijlocit subiectul “Toleranţei faţă de persoanele HIV pozitive” şi nu numai atît, tot aici profesorii au beneficiat de informaţii utile cu privire la infecţia HIV și au venit la rîndul lor cu unele sugestii vizînd organizarea diferitor activităţi, metode de sensibilizare a tinerilor. Tot în cadrul seminarului participanţii au fost informaţi vis-a-vis de Concursul «Cea mai bună activitate de informare de la egal la egal» şi Concursul de fotografii, primind și Regulamentele de desfășurare a acestora.   Aceste două concursuri au avut ca scop primordial promovarea toleranței, a modului sănătos de viață, reducerea stigmei și a discriminării, iar participanți au fost elevii din instituții de învățămînt preuniversitare din municipiul Bălți, cu vîrsta cuprinsă între 15-19 ani. Astfel, au fost instruiți și ghidați de profesorii de educație civică 40 de elevi care la rîndul lor au transmis mesajul Campaniei și au informat direct 527 elevi. Formele și metodele de transmitre a mesajului Campaniei „Gata cu indiferenţa! E timpul să te implici”, au fost variate de la o instituție la alta: seminare informative, braistorming, victorină, joc de rol, studiu de caz, concert, dezbatere, prezentare de filmulețe elaborate de elevi, expoziții de cărți și alte surse ce reflectă tema HIV/SIDA, discriminare/nondiscriminare, toleranță. La fel, în multe instituții au fost prezente și desenele tematice sau cum le mai numim – gazete de perete. Fiindcă a fost un concurs au fost și cîștigători: Locul I – LT ”N. Gogol”; Locul II – LT ”V. Maiakovski”, Locul III – LT ”Ștefan cel Mare”, Mențiune – LT ” L. Blaga”.

La cel de-al doilea concurs au aplicat 16 participanți din 12 instituții de învățămînt preuniversitare din municipiul Bălți. Fotografiile au fost însoțite de un mesaj scurt la subiectul toleranță, nondiscriminare față de persoanele afectate și infctate. Mesajele au fost: ”STOP HIV/SIDA”, ”Ei sunt la fel ca noi!!!”, ”Toţi suntem egali în drepturi, cu sau fără SIDA”, ș.a. și de asemenea au fost premiate 4 cele mai reușite fotografii în conformitate cu regulamentul concursului.

O altă activitate desfașurată în perioada campaniei a fost acțiunea socială ce a avut loc la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, facultatea Filologie, unde 34 de studenți au participat la concursul de slogane, expoziția de fotografii ”Drogul ucide” care a demonstrat tinerilor legătura între consumul de droguri şi infecţia HIV, au vizionat mai multe spoturi sociale inclusiv și cel creat în cadrul capaniei și au primit răspuns la întrebări atît din informația oferită de voluntari cît și din materialele, broșurile informative oferite la măsuța info. La final, tinerii au fost puși la încercare printr-o serie de întrebări iar cei ce au răspuns corect au fost premiați.

Pe tot parcursul campaniei voluntarii Asociaţiei “Tineri pentru dreptul la Viaţă, Bălţi” au afişat în cadrul Oficiul Forței de Muncă, Instutuţiile de învăţămînt preuniversitare, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, căminele studenţeşti, Centrele medicilor de familie din mun. Bălţi flyerile cu conţinut social elaborate la începutul campaniei.

Toate activitățile desfășurate au fost mediatizate pe parcursul campanii prin internet, www.tdvbalti.wordpress.com, www.drognet.md, www.civic.md, www.tvbalti.md, new-media pe www.facebook.com şi www.odnoklasniki.ru și televeziunea locală prin internet www.tvbalti.md.

Campania “Gata cu indiferenţa! E timpul să te implici!” a fost desfăşurată de către Asociaţia “Tinerii pentru Dreptul la Viaţă” Bălţi, cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova

Imagine

Anunțuri
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: